Care sunt excluderile politei RCA

Conform articolului 12 din Legea 132/2017 prevederile legale privind excluderile contractului RCA sunt urmatoarele :

Art. 12 : Neacordarea despagubirii

Asiguratorul RCA nu acorda despagubiri pentru:

  • a) cazurile in care proprietarul, utilizatorul sau conducatorul vehiculului vinovat nu are raspundere civila, daca accidentul a fost produs:
    • (i) intr-un caz de forta majora;
    • (ii) din culpa exclusiva a persoanei prejudiciate;
    • (iii) din culpa exclusiva a unei terte persoane, cu exceptia situatiilor prevazute la art.11 alin. (3) lit. d);
  • b) prejudiciile produse bunurilor apartinand conducatorului vehiculului raspunzator de producerea accidentului, precum si cele produse ca urmare a vatamarii corporale sau decesului acestuia, indiferent cine solicita aceste despagubiri;
  • c) urmatoarele situatii:
    • (i) prejudiciile au fost produse bunurilor apartinand persoanelor fizice sau persoanelor juridice, daca au fost provocate de un vehicul asigurat RCA, aflat in proprietatea ori utilizat de aceeasi persoana fizica sau juridica si care este condus de un prepus al aceleiasi persoane juridice ori de o alta persoana pentru care raspunde persoana fizica sau persoana juridica;
    • (ii) bunul avariat si vehiculul asigurat fac parte din patrimoniul comun al sotilor;
    • (iii) bunul avariat este utilizat de proprietarul vehiculului asigurat, care a produs dauna;
  • d) prejudiciile cauzate in situatiile in care nu se face dovada valabilitatii la data accidentului a asigurarii RCA sau asiguratorul RCA nu are raspundere, conform prevederilor legale;
  • e) partea din prejudiciu care depaseste limitele de raspundere stabilite prin contractul RCA, produs in unul si acelasi accident, indiferent de numarul persoanelor prejudiciate si de numarul persoanelor raspunzatoare de producerea prejudiciului;
  • f) amenzile de orice fel si cheltuielile penale la care ar fi obligat proprietarul, utilizatorul sau conducatorul vehiculului asigurat, raspunzator de producerea prejudiciului;
  • g) cheltuielile facute in procesul penal de proprietarul, utilizatorul sau conducatorul vehiculului asigurat, raspunzator de producerea prejudiciului, chiar daca in cadrul procesului penal s-a solutionat si latura civila;
  • h) sumele pe care conducatorul vehiculului raspunzator de producerea prejudiciului este obligat sa le plateasca proprietarului sau utilizatorului care i-a incredintat vehiculul asigurat, pentru avarierea ori distrugerea acestui vehicul;
  • i) prejudiciile produse bunurilor transportate, daca intre proprietarul sau utilizatorul vehiculului care a produs accidentul ori conducatorul auto raspunzator si persoanele prejudicate a existat un raport contractual la data producerii accidentului;
  • j) prejudiciile produse persoanelor sau bunurilor aflate in vehiculul cu care s-a produs accidentul, daca asiguratorul RCA poate dovedi ca persoanele prejudiciate stiau ca vehiculul respectiv era furat;
  • k) prejudiciile produse de dispozitivele sau de instalatiile montate pe vehicule, atunci când acestea sunt utilizate ca utilaje ori instalatii de lucru, acestea constituind riscuri ale activitatii profesionale;
  • l) prejudiciile produse prin accidente survenite in timpul operatiunilor de incarcare si de descarcare, acestea constituind riscuri ale activitatii profesionale;
  • m) prejudiciile produse ca urmare a transportului de produse periculoase: radioactive, ionizante, inflamabile, explozive, corozive, combustibile, care au determinat sau au agravat producerea prejudiciului;
  • n) prejudiciile cauzate prin utilizarea unui vehicul in timpul unui atac terorist sau razboi, daca evenimentul are directa legatura cu respectivul atac ori razboi.
anvelope-autobon.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *